Pakistan

Operaţiuni UNHCR în 2011

 

Mediu de lucru

Contextul

Inundaţiile care au lovit Pakistanul, în vara anului 2010 au fost cele mai grave în aproape un secol. Potrivit cifrelor guvernului, au costat viaţa a peste 1.600 de persoane şi au afectat mai mult de 20 de milioane de oameni în Khyber Pakhtunkhwa (KPK), Balochistan, Sindh şi provincia Punjab.Guvernul Pakistanului şi comunitatea intenatională au extins considerabil operaţiunile de ajutorare pentru a face faţă creşterii fără precedent a numărului celor care au nevoie de asistenţă.

În acest context, Pakistanul continuă să găzduiască aproximativ 1.7 milioane de refugiaţi, una dintre cele mai mari populaţii de acest gen din lume. Cele mai multe persoane sunt din Afganistan şi trăiesc în tabere de refugiaţi şi zone urbane. Începând cu luna martie 2002, aproximativ 3,6 milioane de afgani au fost repatriaţi din Pakistan, cu asistenţa UNHCR. Până la jumătatea anului 2010, UNHCR a facilitat întoarcerea a a aproximativ 95.000 afgani.

Într-un pas important spre găsirea unei soluţii la situaţia prelungită a refugiaţilor afgani, guvernul pakistanez a instituit o administraţie nouă şi Strategia de repatriere pentru refugiaţii afgani. Noua strategie va explora, printre altele, probleme precum migraţia şi alte opţiuni alternative.

În plus faţă de cei aproximativ 1,7 milioane de refugiaţi în ţară, există în prezent 1 milion de oameni încă strămutaţi ca urmare a situaţiei de urgenţă din 2009 în KPK şi zonele tribale administrate la nivel federal (FATA). UNHCR va continua eforturile de a răspunde nevoilor fundamentale şi de protecţie ale acestui grup. Agenţia va contribui, de asemenea, la punerea în aplicare a strategiei pentru cei care doresc să se întoarcă în zonele lor de origine.
Situaţia socio-politică şi de securitate din Pakistan rămâne instabilă, iar securitatea este slabă în multe locaţii în care UNHCR îşi desfăşoară activitatea, limitând astfel eficacitatea acesteia şi a strategiei "protecţie prin prezenţă". Într-un astfel de mediu de risc ridicat, UNHCR depune toate eforturile pentru a găsi un echilibru între furnizarea de asistenţă pentru cei vulnerabili şi asigurarea securităţii personalului printr-o colaborare mai strânsă cu partenerii locali şi reţelele comunitare.

Nevoi

În 2001, UNHCR va lucra cu guvernul pentru a asista la înregistrarea refugiaţilor afgani sau a celor care deţin dovada actului de identitate(PoR), a solicitanţilor de azil şi a refugiaţilor recunoscuţi, în special din Afganistan, Irak, Iranu şi Somalia, a persoanelor apatride, a persoanelor deplasate din cauza conflictelor şi a celor deplasaţi din cauza dezastrelor naturale.

În 2001, Biroul plănuieşte să faciliteze repatrierea voluntară a 150.000 refugiaţi afgani ce deţin un act de identitate valid. De asemenea, în 2011, eliberarea a aproximativ un milion de certificate de naştere pentru copiii afgani a fost realizată prin procesul de reemitere a documentelor de identitate, început în 2010.

Proiectele privind Zonele afectate şi care găzduiesc refugiaţi (RAHA), Profilul Populaţiei, şi Verificare şi răspuns (PPVR) vor continua să sprijine afganii şi comunităţile locale din Pakistan. Prin proiectul PPVR, informaţiile detaliate ale indivizilor şi comunităţilor de afgani, vor fi analizate, urmând a fi dezvoltate soluţii durabile.

Biroul îşi va extinde, de asemenea, domeniul de protecţie către refugiaţii din zonele urbane spre implicarea comunităţii şi activităţile de dezvoltare în cadrul RAHA. Înregistrarea şi profilul populaţiei vor trebui să fie conectate cu proiectul RAHA pentru a promova coeziunea socială şi un mediu favorabil protecţiei.

UNHCR va continua să sprijine eforturile guvernului  de a asista oamenii deplasaţi forţat în 2008-2009. Cu repatrierile care au loc în 2010, cifra de planificare UNHCR pentru persoanele deplasate intern va fi de 896.000 persoane. Strategia de protecţie a UNHCR va fi bazată pe furnizarea de informaţii, acces în zonele afectate şi capacitatea de a răspunde. Reţeaua de monitorizare a protecţiei va fi consolidată şi extinsă în noile zone de întoarcere a refugiaţilor, precum şi în comunităţile în care rămân persoanele deplasate intern.

Apatridia a apărut ca o problemă în Pakistan. Nu există legislaţie naţională privind apatridia. Apatridia în Pakistan are în mod special legătură cu persoanele provenite din Bangladesh. În timp ce datele exacte nu sunt disponibile, diferite surse indică numărul de persoane afectate la nivelul miilor.
Cu ajutorul unui studiu ce urmează să fie terminat în 2011 care subliniază cauzele şi dimensiunea fenomenului apatridiei în Pakistan, UNHCR şi guvernul vor colabora la implementarea unei strategii care să vizeze aceasta problemă.

În absenţa unei legislaţii naţionale pe tema refugiaţilor, UNHCR va continua să determine statutul de refugiat (RSD) în concordanţă cu mandatul său. Agenţia va căuta soluţii durabile pentru recunoaşterea refugiaţilor, inclusiv relocarea refugiaţilor din mediul urban. Centrele de Consiliere şi Asistenţă Juridică vor asigura asistenţa juridică pentru acesta populaţie, inclusiv monitorizarea şi sprijinul persoanelor aflate  în detenţie, ce riscă a fi deportate. UNHCR şi partenerii săi vor monitoriza comunităţile de refugiaţi şi vor asigura protecţia de bază pentru oamenii cu nevoi speciale, inclusiv pentru persoanele afectate de violenţă sexuală şi de gen.

2011 UNHCR planning figures for Pakistan
TYPE OF POPULATION ORIGIN JAN 2011 DEC 2011
TOTAL IN COUNTRY OF WHOM ASSISTED
BY UNHCR
TOTAL IN COUNTRY OF WHOM ASSISTED
BY UNHCR
Total   3,677,310 3,677,310 2,777,860 2,777,860
Refugees Afghanistan 702,000 702,000 604,200 604,200
Somalia 600 600 800 800
Iraq 110 110 140 140
Various 210 210 230 230
People in a refugee-like situation Afghanistan 1,075,400 1,075,400 1,074,000 1,074,000
Asylum-seekers Afghanistan 2,600 2,600 2,200 2,200
Somalia 220 220 170 170
Islamic Rep. of Iran 70 70 80 80
Various 100 100 40 40
IDPs Pakistan 1,096,000 1,096,000 896,000 896,000
Returnees (IDPs) Pakistan 800,000 800,000 200,000 200,000

Strategie şi activităţi în 2011

Ca parte a strategiei sale globale de protecţie în Pakistan, UNHCR va continua să pledeze pentru aderarea guvernului la Convenţia privind statutul refugiaţilor din 1951 şi dezvoltarea unui cadru legislativ naţional care să consolideze protecţia refugiaţilor şi solicitanţilor de azil.

Informaţii de ordin financiar

Deşi au existat creşteri ale cerinţelor prevăzute la Pilonul 1 şi crearea de operaţiuni în cadrul Pilonului 2 şi 3, bugetul total a scăzut de la 190 milioane dolari în 2010 la 112 milioane de USD în 2011. Declinul este în primul rând o urmare a reducerii activităţilor din cadrul Pilonului 4 (persoane deplasate intern din cauza conflictelor), din cauza faptului că aceştia se întorc în zonele de origine, tenţinţă ce va continua şi în 2011. Accentul va fi pus pe operaţiunile UNHCR de asistenţă a refugiaţilor afgani în 2011.

Bugetele pentru 2010 şi 2011 menţionate în acest material nu includ liniile de buget nou create pentru bugetul suplimentar de asistenţă a pakistanului în timpul inuntaţiilor. Informaţii suplimentare privind bugetul UNHCR pentru situatii de urgenţă vor fi furnizate pe măsură ce devin disponibile.

Source: UNHCR Global Appeal 2011 Update

• GET INVOLVED •
• PAGINA DE WEB A EUROPEI CENTRALE •
Website building, maintenance and hosting: wtmedia.net