Acasă > Unde lucrăm > Operaţiuni în Centrul Europei > Republica Cehă
Republica Cehă

Operatiunile in Republica Cehă
Mediul de lucru
Biroul UNHCR din Praga, Cehia, s-a deschis în 1992, dupa ratificarea Convenţiei de la Geneva privind statutul refugiaţilor din 1951 şi Protocolul adiţional din 1967 de către Cehoslovaciei. După destrămarea federaţiei, Republica Cehă şi-a reafirmat aderarea.
Legislaţia privind azilul existentă a fost adoptată în ianuarie 2000. În contrast cu legislatia precedentă, aceasta defineşte precis rolul UNHCR în cadrul procedurii de azil. Actul precedent permitea solicitanţilor de azil să lucreze în ţară imediat după depunerea cererii de azil. Cum multi dintre străini au început sa folosească procedura de azil ca una dintre cele mai uşoare forme de sta în ţară şi de a obţine drept de muncă, un amendament din 2002 a abolit aceasta posibilitate.
Din 2001, Republica Cehă acorda azil şi pe motive umanitare.
Azilul umanitar este acordat persoanelor vulnerabile sau care suferă de un handicap sever şi primesc aceleaşi drepturi ca refugiaţii.
Conform ultimelor date primite, Cehia a primit 980 de cereri de azil în 2010, dintre care 6 minori neinsoţiţi şi copii separaţi. În 2010, 125 de refugiaţi au primit statut şi 104 persoane au primit o altă formă de protecţie. Cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Mongolia, Belarus şi Kazakhstan.
Proiecte şi activităţi
Prin asigurarea protecţiei, programele specifice şi activităţile de informare publică, principalul obiectiv al UNHCR este acela de a susţine eforturile guvernului de a stabili un sistem de azil cuprinzător, durabil şi sustenabil.
Activităţile de protecţie sunt orientate spre asigurarea calităţii deciziilor şi serviciilor. UNHCR este implicat în consultările prealabile adoptării legislaţiei relevante şi doreşte să asigure implementarea legii azilului. Monitorizarea deciziilor luate în faza administrativă tinde să asigure o procedură corectă şi eficientă pentru determinarea statutului de refugiat.
UNHCR asistă şi judecătorii ce activează în domeniul azilului.
UNHCR lucreaza cu instituţiile educaţionale cehe şi cu alte organizaţii specializate pentru a se ocupa de problemele femeilor şi copiilor vulnerabili.
Cum ţara nu are graniţe externe UE, UNHCR monitorizează doar accesul prin aeroportul internaţional din Praga.
Începând cu 2007, UNHCR Cehia a început să desfăşoare evaluări participative în cadrul Asistenţei refugiaţilor din perspectiva diversităţii de vârstă şi de gen (AGDM). Echipe multi-funcţionale compuse din membrii guvernului, ONG-uri şi UNHCR au vizitat centrele de detenţie, recepţie şi facilităţile de cazare pentru a afla situaţia şi problemele solicitanţilor de azil şi refugiaţilor, dar şi pentru a găsi soluţii. Standardele de integrare au devenit astfel prioritatea UNHCR în ţară.
Biroul UNHCR a participat la elaborarea Conceptului Programului de Integrare Naţional şi continuă să-l monitorizeze.
Activităţile şi programele UNHCR sunt implementate în cooperare cu anumite ONG-uri locale. UNHCR contribuie la implementarea programlor din punctul de vederefinanciar, dar şi prin consiliere şi instruire. De asemenea, UNHCR oferă şi fonduri pentru a acoperi costurile consilierii juridice şi sociale pentru solicitanţii de azil şi refugiatii din centre.
UNHCR acordă o atenţie deosebită problemelor romilor, asociate cu problematica apatridiei, prin intermediul programului-pilot pentru romi. Programul a început în 1995 şi s-a axat pe persoanele apatride de facto şi de jure din cadrul populaţiei Roma. Fenomenul a aparut ca o consecinţă a căderii Cehoslovaciei, majoritatea persoanelor afectate fiind de origine romă. UNHCR a ajutat la înfiinţarea Centrului de Consiliere privind Cetăţenia în 1996 şi a oferit expertiză juridică, ocupându-se cu cazurile individuale şi cu propunerea amendamentelor la Legea cetăţeniei, atunci când este necesar.
Din 2002, biroul a cooperat cu Şcoala Secundară de Poliţie din Praga, precum şi cu organizaţiile responsabile pentru formarea continuă a cadrelor didactice.
UNHCR a luat parte la multe campanii de conştientizare publică organizate de ONG-rile locale.
Din 1998, UNHCR a început să organizeze competiţii anuale pentru jurnaliştii, care premiază cel mai bun reportaj despre refugiaţi.
UNHCR distribuie materiale informative în vederea atragerii atenţiei asupra problemelor refugiaţilor şi a activităţilor Agenţiei.