O retrospectivă foto pentru comemorarea revoltei maghiare din 1956 şi criza refugiaţilor care a urmat.

O retrospectivă foto pentru comemorarea revoltei maghiare din 1956 şi criza refugiaţilor care a urmat.

Odată ce solicitanţii de azil primesc o formă de protecţie (statut de refugiat sau protecţie subsidiară), pot începe să-şi reconstruiască viaţa.

Integrarea nu este o sarcină uşoară. Refugiaţii sunt într-un mediu în care nu înţeleg nici limba, nici cultura. În acelaşi timp, sunt obligaţi să se mute din centrul de recepţie pentru solicitanţi de azil şi refugiaţi şi să devină independenţi.

Pentru refugiaţi, aceasta este o perioadă dificilă. Ei au nevoie de un loc de muncă, dar de multe ori le lipsesc aptitudinile cerute pe piaţa de muncă din ţara gazdă. Au nevoie de un apartament, dar nu fac suficienţi bani pentru a îşi permite chiria.

În ţările UE din Europa Centrală, integrarea refugiaţilor este un fenomen destul de nou. Uneori, chiar şi oficialii guvernului nu sunt familiarizaţi cu statutul de refugiat şi ce presupune acesta. Astfel, contactul acestora cu instituţii precum Autoritatea Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, autorităţi şcolare sau furnizori de servicii medicale pot fi experienţe dificile şi umilitoare.

Integrarea este un proces complex care implică, de asemenea, o societate-gazdă primitoare şi gata să fie de ajutor.

Refugiaţii, în special în cazul în care arată ca nişte "străini", se confruntă adesea cu atitudini negative. Ei au fugit de persecuţie, doar pentru a se confrunta cu un nou tip de discriminare, bazat pe prejudecăţi xenofobe sau rasiste, chiar şi atacuri fizice.

Integrarea este un proces de învăţare. Refugiaţii trebuie să înveţe să trăiască într-o ţară străină şi rezidenţii din ţările gazdă trebuie să înveţe să trăiască cu străinii. Ambele părţi trebuie să descopere avantajele unei societăţi moderne, deschise, multiculturale. Campanii de sensibilizare şi contactul directe ar putea ajuta la depăşirea temerilor reciproce.