Acasă > Resurse > Documente juridice > Manuale, recomandări şi ghiduri UNHCR
Manuale, recomandări şi ghiduri UNHCR

Ghidarea autorităţilor către găsirea unor soluţii durabile pentru refugiaţi
UNHCR face în mod regulat recomandări guvernelor, juriştilor, factorilor de decizie şi magistraţilor, precum şi personalul propriu care se ocupă cu determinarea statutului de refugiat, cu scopul de a contribui la îmbunătăţirea cadrului legal în domeniul protecţiei şi practicilor de implementare.
Un document de referinţă este Manualul UNHCR privind procedurile şi criteriile pentru determinarea statutului de refugiat menit să îndrume funcţionarii guvernamentali din statele părţi la Convenţia privind statutul refugiatului din 1951 şi la Protocolul său din 1967.
Recomandările UNHCR pentru viitoarele preşedinţii ale UE încearcă să ofere o contribuţie constructivă şi să exprime priorităţile în găsirea unor soluţii durabile pentru refugiaţi, pe care ţara ce deţine preşedinţia Uniunii Europene este încurajată să le implementeze pe timpul mandatului său.
Manuale UNHCR
Manual UNHCR privind relocarea 2009
Manualul UNHCR privind protecţia fetelor şi femeilor – 2008
Naţionalitate şi apatridie – Un manual pentru parlamentari 2008
Manualul UNHCR privind repatrierea voluntară – 1996
Manualul UNHCR privind repatrierea şi activităţile de reintegrare – 2004
Ghiduri UNHCR
Ghidul UNHCR privind interesul superior al copilului– 2008
Ghidul UNHCR privind prevenirea şi răspunsul la violenţa sexuală şi de gen – 2003
Ghidul UNHCR privind persecuţia bazată pe motive gen – 2002
Ghidul UNHCR privind alternativa refugiului intern sau alternativei de relocare – 2003
Ghidul UNHCR privind apartenenţa la un anume grup social – 2002
Ghidul UNHCR privind relaţionarea cu minorii neînsoţiţi solicitanţi de azil – 1997